Tu esti autorul bolii, dar si al vindecarii. Desființarea bolii

Mai jos abordăm tematicile:
1) Frecvența de operare
2) Legile creației
3) Puterea ta
4) Conștientizarea puterii tale de creație și de vindecare
5) Desființarea bolii
6) Întărește adevărul despre tine
1) Frecvența de operare
În fiecare moment, modul de operare pe care fiecare dintre noi îl accesează va determina și feedback-ul instantaneu al experienței trăite.
Există o infinitate de frecvențe. Imaginează-ți doar câte frecvențe poate țese mintea ta, iar apoi gândește-te la mințile noastre, ale tuturor, unite.
Ceea ce este mai relevant, însă, este faptul că, în funcție de frecvența accesată, vei putea avea o perspectivă mai clară și de ansamblu sau, dimpotrivă, una mai fragmentată asupra realității tale. Am putea spune că accesăm frecvențe mai înalte sau mai joase, asemenea unor coduri de acces către anumite realități.
Cum le accesăm?
Știm că emoțiile negative tind să se adune laolaltă – vinovăția, mândria, furia, dorința, frica, apatia, suferința – și contribuie la accesarea directă a celor mai joase frecvențe ale trăirii și experimentării.
Acolo suntem cei mai îndepărtați de adevărul universal, încodat în Tot ceea ce a fost creat. Nu doar că nu avem acces la informația reală, ci ne aflăm în tărâmul iluziei, al confuziei, al neadevărului care se camuflează în adevăr – un loc unde tot ceea ce nu există și nu poate exista la frecvențele cele mai înalte ale adevărului devine aparent real.
În acest tărâm, haosul și gândurile dezordonate predomină. Și, poate cel mai important, aici ne înstrăinăm cel mai mult de la capacitatea noastră de a crea conștient și asumat. Iar acest lucru are un impact direct asupra a ceea ce creezi și experimentezi în viața ta, indiferent de cât de conștient ești de acest aspect.
Aici este, de asemenea, tărâmul unde toate bolile capătă contur și se infiltrează în repertoriul de experiențe ale unui om. Aici ești autorul direct – deși inconștient – al bolii, care mai târziu se va manifesta în realitatea ta, într-un fel sau altul.
2) Legile creației
Legile creației guvernează tot ceea ce există. Acestea sunt accesibile tuturor, iar cu toții le folosim, fie că suntem conștienți de ele sau nu.
O primă lege fundamentală se exprimă prin formatul originalului, respectiv păstrarea șablonului divin perfect deja creat.
Însă, așa cum am menționat mai sus, nu putem accesa acest conținut informațional decât în corespondență cu frecvența pe care o emitem. Pentru a accesa șablonul original divin, trebuie să rezonăm cu o frecvență pe măsura sa – una îmbibată de cele mai înălțătoare și iluminate stări.
Faptul că nu experimentăm acest lucru acum nu înseamnă că nu există. Cultivarea stărilor înălțătoare îți garantează accesul spre șablonul original deja existent.
O altă lege fundamentală afirmă că, în realitate, există doar ceea ce respectă legile adevărului, ale Creatorului Original, ale lui Dumnezeu. Restul este iluzie.
Dacă nu ar fi așa, am fi fost deja inexistenți, iar garanția vieții veșnice nu ar mai exista. Mintea noastră, atunci când este separată de adevăr, creează predominant boală și distrugere. Astfel, această lege ne spune că boala și distrugerea nu există cu adevărat, deoarece sunt în opoziție cu legea Creatorului.
Poate te întrebi atunci: dacă boala nu există, de ce poate fi experimentată?
Răspunsul ne duce la cea de-a treia lege fundamentală: Tu ești Creator. Gândurile tale creează, dar nu tot ceea ce creezi EXISTĂ sau este VALID cu adevărat.
De ce?
Pentru ca ceva să existe cu adevărat, trebuie să respecte formatul Creatorului Original – unul CONSTRUCTIV, bazat pe iubire și lumină, nu pe distrugere, ură și separare.
Așadar, deducem că tot ce este creat prin ură, întuneric și separare NU EXISTĂ cu adevărat. Poate fi experimentat temporar, dar este doar un reziduu creat prin puterea ta de creație, care însă nu trece testul validării divine. Prin urmare, are o „dată de expirare”.
Iar asta ne duce la cea de-a patra lege fundamentală: orice creație care respectă legile Creatorului este veșnică și fără dată de expirare, multiplicând și împărtășind energia adevărului, iubirii și luminii.
Însuși timpul este o iluzie. Dizolvând iluzia timpului, apare veșnicia Creatorului.
Pare simplu, nu-i așa? 😊
3) Puterea ta este puterea creatoare, dar aceasta nu este puterea completă. După cum am văzut mai sus, putem crea chiar în defavoarea noastră, propria noastră distrugere, ceea ce se și întâmplă (deși fără efect final, fiind protejați de legile creației, dar cu suferință și rătăcire inutilă).
Puterea ta completă este să știi cum să creezi în acord cu legile constructive ale Creatorului, ale lui Dumnezeu. Astfel, se naște conștientizarea puterii tale creatoare, care este și un rezultat al accesării frecvențelor înalte.
4) Cum poți deveni mai conștient de puterea ta creatoare?
Prin cunoașterea de sine, prin frecvența adevărului despre tine, despre Creație și despre Creatorul tău.
Operarea dintr-o frecvență înaltă îți deschide deja drumul către adevărul despre tine și despre Creatorul tău.
Insistă în a curăța prezentul de conținutul frecvențelor scăzute, care îți deschid ușa spre un conținut fals și iluzoriu.
Țintește spre adevăr și autenticitate în tot ce faci și gândești, iar rezultatele nu vor lipsi.
5) Desființarea bolii
Am fost obișnuiți să credem, în mod limitativ, că boala este o pedeapsă primită de la Creator. Însă această convingere ne poziționează într-un rol pasiv și neasumat în creație. Ne induce ideea că suntem doar niște pioni fără putere de decizie, ceea ce este fals și rezultă din lipsa cunoașterii reale asupra Creație și asupra Creatorului său.
În plus, această idee este contrazisă de miile de cazuri de vindecare declanșate de puterea și voința proprie a omului, prin alinierea cu legile Creatorului.
De ce creăm boli?
Aș spune pentru că nu știm altfel sau am uitat cum să creăm bucurie, sănătate, succes. Am fost suprasaturați de conținuturi negative – gânduri și principii de viață greșite.
Am normalizat iluzia, boala, frica, falsul și, astfel, ne-am servit singuri experiența corespunzătoare a ceea ce am întărit de-a lungul timpului, de-a lungul anilor.
Desființarea bolilor începe cu desființarea credinței în boală, în neadevăr, în iluzie. Înseamnă restabilirea adevărului în viața ta, prin a cere ghidare și a o implementa, pentru că ți se cuvine și îți este oferită 24/24, prin disponibilitatea și voința ta de a asculta și a acționa în baza ei.
Amintește-ți că boala este creația ta. Ea nu există cu adevărat, astfel încât e ușor să desființezi ceva ce nu există.
Conștiința este fără formă, fără limitare, nelimitată, dar capabilă să preia forma limitativă pe care i-o impui tu (boala). Astfel, te supui acestei forme pe care o ții în mintea ta, experimentând specificul bolii ca urmare.
Repetă cu toată convingerea următorul text, până îl aduci în prezentul experienței tale:
Îmi retrag credința din forma creată de mintea mea a acestei (numele bolii) construite. Retrag/anulez orice încredere, orice credință în (numele bolii).
Sunt supus doar legilor Creatorului.
Sunt o ființă infinită, nelimitată și nu sunt cu adevărat subiectul (numele bolii).
Şi acesta este un fapt.
Este în puterea mea să-mi retrag credința din ceea ce nu-mi servește cu adevărat.
Este dreptul meu să cunosc adevărul despre mine.
6) Restabilirea adevărului
În felul acesta, întărești adevărul despre cine ești cu adevărat, căci ai fost creat fără boală și fără iluzie, ai fost creat nelimitat, iar orice te limitează nu te descrie și nu există cu adevărat.
Atunci când îți retragi încrederea din iluzii, vei experimenta doar adevărul despre Sine, Creație și Creator.
Iar aceasta este singura ta funcție cu adevărat valoroasă în această viață: restabilirea adevărului prin accesarea unei realități dincolo de iluziile fabricate de mintea ta despre tine. Aceste iluzii ocupă locul adevăratei cunoașteri și al libertății depline.
Adevărul este că bucuria și libertatea fac parte din tine, fără dată de expirare, fără timp ca măsură, fără vreo condiție de îndeplinit – ele sunt deja înfăptuite.