Ce este Frica și Cum o Depășim? O Perspectivă Spirituală.

Care este diferența dintre frică și anxietate?

Frica face parte din experiența umană. Frica este de fapt un instinct de supraviețuire atunci când apare ca răspuns la situații realist periculoase. Gândește-te cum ai reacționa atunci când ești urmărit de un animal periculos cu frică și fără frică? 

În astfel de contexte, cel mai de ajutor ar fi să simțim frică, în felul acesta corpul nostru trece printr-o serie de modificări care servesc salvării noastre. Iar în acest context putem vorbi de frică.

Anxietatea este un termen folosit frecvent în mediul clinic și descrie acea formă a fricii care este trăită disproporționat în raport cu pericolul real. Este trăită în situații lipsite de un pericol real și împiedică atingerea obiectivelor personale și interferează cu buna funcționare a individului. Gradele clinice ale fricii sunt exprimate prin tulburări de anxietate ce includ fobiile, tulburările de stres post-traumatic, atacul de panică, anxietatea generalizată, tulburări obsesiv-compulsive, ipohondria, etc.

Frica este o emoție, dar ca stil de viață e limitativă. Teama realistă sau precauția servesc supraviețuirii în contrast cu teama irațională, ce indică probleme psihologice. Frica limitează dezvoltarea personalității și favorizează inhibițiile și evitarea, limitând experimentarea realității și acumularea expansivității conștiinței. 

Depășirea fricii

Frica are tendința de a se auto-consolida și constituie o piedică în calea dezvoltării competențelor de adaptare. Frica de eșec are ca rezultat apariția unor inibiții și scade încrederea socială. Teama de dezaprobare socială conduce la retragerea în sine și deprivare emoțională. Cât privește negarea setimentului de frică sau suprimarea acestuia, acesta poate avea un rezultat contrar, manifestat printr-o supra-compensare riscantă și nesănătoasă.

Totuși, frica poate să fie folosită ca un ghidaj de a vedea cât de departe de sentimentul iubirii ne poziționăm. Cu cât sentimentul fricii ne acaparează mai mult realitatea cu atât ne este mai dificil să experimentăm universalitatea emoției de iubire și să o extrapolăm la situații diverse din viața noastră.

Atunci când ai fost fără un cadru de referință, proaspăt născut, când încă nu aveai acel sine de a fi „cineva învățat”, făceai doar parte din Univers și nu era frică.  Așadar, rădăcina fricii poate fi considerată separarea.

Ram Dass

Rădăcina fricii este modelul format pe care fiecare ajunge să-l achiziționeze și să se evalueze prin cadrul său de referință. Așa începe frica(eul). Odată ce acest model există, atunci începi să procesezi totul începând din interiorul tău spre exteriorul în termenii acestui model care continuă să reîntărească sentimentul vulnerabilității și fragilității proprii. 

Procesul transformativ al lucrului spiritual este (re)trezirea la inocența de a merge dincolo de acest model restrictiv și iluzoriu asupra perspectivei de sine. Acesta fiind construit ulterior print-o separare, prin care nu te poți vedea decât cineva mic, neînsemnat și fragil.

Un prim pas în procesul terapeutic este să-ți dai seama de ce îți este frică. După care, faci spațiu fricii, stai cu frica și ești martorul fricii, încercând să o înțelegi înainte să devină prea consumatoare și sufocantă.

Ram Dass face următoarea analogie:

Imaginează-ți un desen cu niște nori de culoarea gri, pe fundalul cerului albastru. Însă tu ai doar o ramă aferentă unei picturi de dimensiuni medii, mici. La plasarea acestei rame peste desen, observi că este acoperită doar porțiunea norilor de culoarea gri, pierzând cerul albastru din vedere. Ți-a rămas o ramă peste un fundal gri care umple întreg spațiu. Iar când te uiți în jur, spui:  „Sunt înfricoșat” ; „Sunt deprimat”.

 

Însă dacă ai lărgi rama și ai indepărta-o chiar și foarte puțin de desen, unde s-ar vedea puțin din cerul senin, albastru, ai spune: „Aah, acesta este un nor.”

Martorul este acel spațiu albastru care înconjoară norul și dă sensul întregii imagini, spunând: „Ahh, aceasta este frica”. Deseori devenim consumați de frică, în felul acesta nu reușim să o identificăm.

Cultivâ martorul fricii în toate ipostazele posibile, fiind prezent din ce în ce mai mult în potretizarea experiențelor din jurul tău. Iar când focusul tău este mai degrabă asupra observării fricii decât asupra fricii, observi că este o parte din tine care doar observă fără să-i fie frică. Observatorul nu judecă frica, nu incearcă să o schimbe, nu este nici măcar speriat, doar observă.

 

„Și ce urmează după asta?”

Un alt proces de ieșire din sentimentele negative, temerile sunt lăsate să apară fără nicio rezistență, energia lor emoțională fiind înfrântă imediat ce apare. Putem numi această tehnică: „Și ce urmează după asta?”. Se începe  cu o anumită frică și apoi se continuă cu asumarea posibilității ca aceasta să devină reală. De exemplu:

„Mi-e frică să nu pierd relația”.

Și ce urmează după asta?

Nu voi avea cu cine impărți momentele frumoase.

Și ce urmează după aia?

Voi rămâne singură.

Si ce urmează după aia?

Nu o să mai ies din casă.

Si ce urmează după aia?

O să-mi ratez viața.

Si ce urmează după asta?

O să duc o viață plină cu regrete.

Etc.

Recunoscând că este o parte din tine care mereu există fără frică, poți realiza într-un sens mai mistic, transformativ sau spiritual că intr-adervăr, există o parte din tine fără frică mereu.  Iar asta, deoarece acolo este o parte din tine care nu a fost niciodată separată, făcând parte din tot ceea ce există.  De ce ți-ar putea fi frică când ești tot ceea ce există? Iar tot ce există este energie transformativă. 

Ram Dass

Este util să realizăm că tot ce însemnă viață, clipă de clipă, se sprijină pe credință, oricum s-ar numi aceasta. Nici ateii nu renunță la credință că sistemul lor de valori este autentic și valid.

Cercetările au indicat faptul că alinierea religioasă/spirituală cu credința are capacitatea de a reduce nivelul general al fricii. Energia spirituală schimbă dominația creierului cu un sistem mai pozitiv prin care hormonii de stres sunt înlocuiți de endorfine, serotonine și alți neurotransmițători.

Frica, religia și evoluția spirituală: 

Apariția fricii este susținută de conștientizarea consecințelor viitoare ale păcatelor, erorilor și abaterilor noastre de la morală, care pot fi temporale sau pe termen lung.

Portretizarea de-a lungul istoriei a unui Creator punitiv, răzbunător, a făcut posibilă teama de judecata Divină, dar și perpetuarea reprezentării a unui Dumnezeu supărat și chiar răzbunător.

Sentimentele de frică se asociază și se combină cu vinovăția și cu spectrul pedepsei sau chiar al iadului însuși. Iar acestea sunt aplificate prin sisteme de credință mitologice, care devin parte integrantă din cultura dată.

Religiile iudeo-creștină și islamică oferă soluții pentru izbăvire și mântuire. Iar budismul și hinduismul accentuează evoluția spirituală de la limitele eului liniar la nivelurile non-liniare mai înalte ale identificării spirituale. Oricare ar fi contextualizarea, consecințele păcatelor/rătăcirilor/limitărilor sunt contrabalansate de iertare, iubire și compasiune.

Din studiile făcute asupra conștiinței, reiese că soarta sufletului reprezintă mai degrabă consecința alegerilor și deciziilor fiecăruia dintre noi, decât răzbunarea unei divinități mânioase. 

Isus Hristos a spus că frica este ultimul obstacol care trebuie depășit. Ca urmare a studiilor din domeniul conștiinței, apare că orice sentiment de frică este un produs al persistenței eului/egoului/modelului constuit.  Al eșecului acestuia de a-și abandona suveranitatea și superioritatea în mâinile Creației/Universului/Sursei/Dumnezeului. 

„Abandonarea” are loc prin alegere și constituie un act de voință foarte diferit de pasivitate, apatie sau resemnare. Mai degrabă, e un act dătător de putere, care creează o punde de la separare la unitate.  Iar ca rezultat, creșterea încrederii, a curajului și demnității umane în schimbul tendințelor de auto-degradare și auto-denigrare. Abandonarea creează experiența sentimentului de pace în schimbul sentimentului de îndoială fără sfârșit.

Viața este susținută de Sursa ei eternă, nelimitată de care nu poate fi separată.  Moartea nu este nici măcar o posibilitate. David R. Hawkins.

Sumarizare

Frica este în primul rând un mecanism de supraviețuire, care face parte din procesul de evoluție al eului încă de la formele cele mai primitive de viață animală. 

Există o teamă realistă pe termen scurt, ce se regăsește în contrast cu frica devenită dominatoare în viața unui om. Sentimentele de frică apar devreme în dezvoltarea unui copil.  

Acestea se pot accentua de-a lungul vieții, dacă nu sunt contracarate cu sentimente nutritive de siguranță. 

Pentru a ne simți confortabil în raport cu viața, este necesar să depășim mai întâi sentimentele iraționale de teamă.  

Acestea apar ca rezultat al numeroaselor construcții ale eului în raport cu realitatea din jur, caracterizate de sentimentul cronic al separării și auto-creării.