Spiritualitate

Capcana    Ego-ului   Ego-ul face referire la identitatea noastră. Felul în care ne definim, ne exprimăm și ne percepem în lume. Dizolvarea Ego-ului este nerealistă, deoarece în esență, ego-ul nu este nici bun nici rău, însă poate fi periculos când devine egotism. Scopul acestui articol este de a scoate în evidență manifestările negative ale ego-ului. Acest aspect negativ al ego-ului vom numi și egotism. Ce este Ego-ul? Ego-ul este un concept sau un simbol care se referă la o parte construită de noi oamenii pe baza experințelor din trecut și pe baza modelarii mediului si a oamenilor din viața noastră. Mai specific, putem încadra în conceptul de ego, toate comportamentele pe care le-am învățat pentru supravietuirea noastră în această realitate sau dimensiune. Ego este un concept dificil de surprins în cuvinte, deoarece acesta rulează în profunzimile subconștientului uman și ia multe forme/măști de care nu suntem conștienți atunci când le purtăm.   Eckhard Tolle, definește egoul ca nefiind altceva deacât identificarea cu forma. Forma gândurilor, forma fizică, forma emoțională. Unul din mecanismele prin care operează Ego-ul este identificarea. Cuvântul „identificare” este derivat din latinul idem, care înseamnă „acelaşi” şi facere, care înseamnă „a face”. Aşadar, atunci când mă identific cu ceva „fac să fie asemenea”.    Asemenea cui? Asemenea mie. Investesc un sentiment de sine în lucrul respectiv, iar el ajunge să facă parte din „identitatea” mea. Unul dintre nivelurile de identificare cele mai elementare este cel cu lucrurile: jucăria mea lasă loc mai târziu maşinii mele, casei mele, hainelor mele şi aşa mai departe. Deși încerc să mă regăsesc în lucruri, dar nu reuşesc niciodată cu adevărat, aşa că sfârşesc prin a mă pierde în ele. Aceasta este soarta egotismului. Perspectiva lui Elan Watts asupra egoului constă în imaginea, ideea pe care o avem despre noi și cu care ne identificăm. Iar această imagine este construită în cea mai mare parte de lucrurile pe care ceilalți ne-au spus despre noi uitându-se la noi în oglinda propriei reflecții. Astfel, prietenii, familia și restul relațiilor sunt ocupați să-ți spună cine ești, care sunt rolurile tale în viață, constituind astfel persoana ta. Cuvantul „persoană” vine din Latinul [Persona]- însemnând cea prin care sunetul călătorește. Referindu-se original la masca purtată de actori în teatru dramei clasice. Deoarece acele măști aveau extensii megafonice la gură, astfel încât să proiecteze sunetul în sala de teatru. Astfel persona, persoana este o mască, un rol pe care îl joci. Fiind o caricatură asupra noastră, deoarece aceasta nu include lucrurile importante despre noi, în fapt, reprezintă o iluzie. Iar Ellan Wats, exprimă faptul că Observatorul, acea parte care ești tu este cea mai inaccesibilă parte dintre toate experiențele. Este complet misterioasă și ascunsă. Persistența Ego-ului este una încăpățânată, deși în tradițiile spirituale, precum Buddhism și Hinduism, se sugerează că prin recunoașterea impermanenței lui și a interdependenței tuturor lucrurilor putem transcende limitările Ego-ului și experimenta un sentiment de connexiune globală și compasiune. Cum recunoaștem Ego-ul? Recunoașterea ego-ului este primul pas în creșterea conștientizării asupra lui. La început este dificil în a dezvolta un ochi observator asupra lui, deoarece ești complet fuzionat cu el. Prin observarea structurilor sale, vei începe să-l recunoști în tine și în alții. Nu există om fără ego. Ceea ce diferă de la om la om este gradul de recunoaștere și integrare a ego-ului. Un grad crescut de recunoaștere îți oferă posibilitatea de a te dezidentifica de iluziile sale, care sunt prezente in 95% din timp și sunt responsabile de 99% din tulburările psihice și dezechilibrele emoționale. Printre multe structuri egotice, enumăr câteva caracteristici ale Ego-ului pentru a-l contura într-un tablou cât mai comprehensiv. Complexul de inferioritate îi aparține Ego-ului în totalitate. Atunci când ești fuzionat cu eu-ul tău, vei fi ușor declanșat în a te simți mic, nevaloros, inferior și în nevoie de atenție cronică și validare.   Nevoia de competitivitate și comparațiile îi aparțin, de asemenea, ego-ului. Fiind o structură ce se hrănește cu separarea și individualismul–tot ceea ce cuprinde o minte egoică este dorința de a fi pe primele locuri, nu din dorința de masterizare intrinsecă, ci mai degrabă pentru a demonstra cât de special și important este.    Ego-ul regăsește o satisfacție în conflicte și în suferință. Acesta este atras de emoții de frecvență joasă, ex. invidie, gelozie, vinovăție, lăcomie, ură, frică, disperare.    Eul are o multitudine de atașamente, față de credințe, sloganuri, obiecte, oameni, titluri, bani, conveniențe, divertisment, mobilier, marturii sentimentale și amintiri ale tuturor celor mai de sus.    Eul/mintea, prețuiește lucrurile temporare și trecătoare, deoarece acestea sunt apreciate ca fiind „speciale” și prin urmare sunt văzute ca o „sursă de fericire”) David R. Hawkins     Toate formele de pierdere reprezintă o confruntare pentru Ego și pentru mecanismele sale de supraviețuire. Însă, noi știm că aspectele vieții omenești sunt efemere; prin urmare, agățarea de orice aspect al acesteia duce în cele din urmă la suferință și la pierdere. Eul trebuie să aibă tot ceea ce-și dorește, cu orice preț și va găsi multe scuze pentru a justifica acest lucru. El se debarasează de rațiune folosind o retorică inteligentă, plină de învinuiri și încriminări la adresa altora, pentru că trebuie să câștige cu orice preț, căci, în milioane de ani de evoluție, chiar ar fi murit dacă nu și-ar fi văzut dorințele și necesitățile satisfăcute. Eul are o memorie foarte lungă și milioane de ani de dezvoltare în spate, astfel scopul nu este de a-l elimina, deoarece acest lucru este imposibil. Mai degrabă de a fi conștient de prezența sa și de a prelua cârma asupra propriei vieți, făcând diferența între fals și adevăr, între instincte, impulsuri și inspirații. Dincolo de Ego   Ego-ul poate fi redirecționat spre dezvoltarea de virtuți. Cu ajutorul virtuților, ego-ul dezvoltă o stimă de sine sănătoasă. Virtuțile te ajută să-ți păstrezi ego-ul ca prieten, mai degrabă decât manifestarea sa egotică.  Când ego-ul este îndreptat către acțiuni pozitive/cu sens, tu deții controlul. Devine egotism/egoism atunci când ești controlat de ego.  Nimic nu poate fi cu adevărat „posedat” sau „al meu”. Toate relațiile sunt temporare și arbitrare, inclusiv corpul

  Ce este Frica și Cum o Depășim? O Perspectivă Spirituală. Care este diferența dintre frică și anxietate? Frica face parte din experiența umană. Frica este de fapt un instinct de supraviețuire atunci când apare ca răspuns la situații realist periculoase. Gândește-te cum ai reacționa atunci când ești urmărit de un animal periculos cu frică și fără frică?  În astfel de contexte, cel mai de ajutor ar fi să simțim frică, în felul acesta corpul nostru trece printr-o serie de modificări care servesc salvării noastre. Iar în acest context putem vorbi de frică. Anxietatea este un termen folosit frecvent în mediul clinic și descrie acea formă a fricii care este trăită disproporționat în raport cu pericolul real. Este trăită în situații lipsite de un pericol real și împiedică atingerea obiectivelor personale și interferează cu buna funcționare a individului. Gradele clinice ale fricii sunt exprimate prin tulburări de anxietate ce includ fobiile, tulburările de stres post-traumatic, atacul de panică, anxietatea generalizată, tulburări obsesiv-compulsive, ipohondria, etc. Frica este o emoție, dar ca stil de viață e limitativă. Teama realistă sau precauția servesc supraviețuirii în contrast cu teama irațională, ce indică probleme psihologice. Frica limitează dezvoltarea personalității și favorizează inhibițiile și evitarea, limitând experimentarea realității și acumularea expansivității conștiinței.  Depășirea fricii Frica are tendința de a se auto-consolida și constituie o piedică în calea dezvoltării competențelor de adaptare. Frica de eșec are ca rezultat apariția unor inibiții și scade încrederea socială. Teama de dezaprobare socială conduce la retragerea în sine și deprivare emoțională. Cât privește negarea setimentului de frică sau suprimarea acestuia, acesta poate avea un rezultat contrar, manifestat printr-o supra-compensare riscantă și nesănătoasă. Totuși, frica poate să fie folosită ca un ghidaj de a vedea cât de departe de sentimentul iubirii ne poziționăm. Cu cât sentimentul fricii ne acaparează mai mult realitatea cu atât ne este mai dificil să experimentăm universalitatea emoției de iubire și să o extrapolăm la situații diverse din viața noastră. Atunci când ai fost fără un cadru de referință, proaspăt născut, când încă nu aveai acel sine de a fi „cineva învățat”, făceai doar parte din Univers și nu era frică.  Așadar, rădăcina fricii poate fi considerată separarea. Ram Dass Rădăcina fricii este modelul format pe care fiecare ajunge să-l achiziționeze și să se evalueze prin cadrul său de referință. Așa începe frica(eul). Odată ce acest model există, atunci începi să procesezi totul începând din interiorul tău spre exteriorul în termenii acestui model care continuă să reîntărească sentimentul vulnerabilității și fragilității proprii.  Procesul transformativ al lucrului spiritual este (re)trezirea la inocența de a merge dincolo de acest model restrictiv și iluzoriu asupra perspectivei de sine. Acesta fiind construit ulterior print-o separare, prin care nu te poți vedea decât cineva mic, neînsemnat și fragil. Un prim pas în procesul terapeutic este să-ți dai seama de ce îți este frică. După care, faci spațiu fricii, stai cu frica și ești martorul fricii, încercând să o înțelegi înainte să devină prea consumatoare și sufocantă. Ram Dass face următoarea analogie: Imaginează-ți un desen cu niște nori de culoarea gri, pe fundalul cerului albastru. Însă tu ai doar o ramă aferentă unei picturi de dimensiuni medii, mici. La plasarea acestei rame peste desen, observi că este acoperită doar porțiunea norilor de culoarea gri, pierzând cerul albastru din vedere. Ți-a rămas o ramă peste un fundal gri care umple întreg spațiu. Iar când te uiți în jur, spui:  „Sunt înfricoșat” ; „Sunt deprimat”.   Însă dacă ai lărgi rama și ai indepărta-o chiar și foarte puțin de desen, unde s-ar vedea puțin din cerul senin, albastru, ai spune: „Aah, acesta este un nor.” Martorul este acel spațiu albastru care înconjoară norul și dă sensul întregii imagini, spunând: „Ahh, aceasta este frica”. Deseori devenim consumați de frică, în felul acesta nu reușim să o identificăm. Cultivâ martorul fricii în toate ipostazele posibile, fiind prezent din ce în ce mai mult în potretizarea experiențelor din jurul tău. Iar când focusul tău este mai degrabă asupra observării fricii decât asupra fricii, observi că este o parte din tine care doar observă fără să-i fie frică. Observatorul nu judecă frica, nu incearcă să o schimbe, nu este nici măcar speriat, doar observă.   „Și ce urmează după asta?”   Un alt proces de ieșire din sentimentele negative, temerile sunt lăsate să apară fără nicio rezistență, energia lor emoțională fiind înfrântă imediat ce apare. Putem numi această tehnică: „Și ce urmează după asta?”. Se începe  cu o anumită frică și apoi se continuă cu asumarea posibilității ca aceasta să devină reală. De exemplu: „Mi-e frică să nu pierd relația”. Și ce urmează după asta? Nu voi avea cu cine impărți momentele frumoase. Și ce urmează după aia? Voi rămâne singură. Si ce urmează după aia? Nu o să mai ies din casă. Si ce urmează după aia? O să-mi ratez viața. Si ce urmează după asta? O să duc o viață plină cu regrete. Etc. Recunoscând că este o parte din tine care mereu există fără frică, poți realiza într-un sens mai mistic, transformativ sau spiritual că intr-adervăr, există o parte din tine fără frică mereu.  Iar asta, deoarece acolo este o parte din tine care nu a fost niciodată separată, făcând parte din tot ceea ce există.  De ce ți-ar putea fi frică când ești tot ceea ce există? Iar tot ce există este energie transformativă.  Ram Dass Este util să realizăm că tot ce însemnă viață, clipă de clipă, se sprijină pe credință, oricum s-ar numi aceasta. Nici ateii nu renunță la credință că sistemul lor de valori este autentic și valid. Cercetările au indicat faptul că alinierea religioasă/spirituală cu credința are capacitatea de a reduce nivelul general al fricii. Energia spirituală schimbă dominația creierului cu un sistem mai pozitiv prin care hormonii de stres sunt înlocuiți de endorfine, serotonine și alți neurotransmițători. Frica, religia și evoluția spirituală:    Apariția fricii este susținută de conștientizarea consecințelor viitoare ale păcatelor, erorilor și abaterilor noastre de la morală, care pot fi temporale sau pe termen lung. Portretizarea de-a lungul istoriei