De ce să înlocuiești încrederea de sine cu autocompasiunea?
Poate părea surprinzătoare perspectiva în care se ia în calcul că prea multă încredere în sine poate fi contraproductivă.
Însă, hai să vedem ce se întamplă atunci cand încrederea în sine ajunge la cote prea înalte.
Dar și ce beneficii are un nivel mai crescut de autocompasiune adoptat în schimbul încrederii în sine.
Majoritatea persoanelor preferă să fie în preajma oamenilor care sunt modești și cu un simț autentic în ceea ce privește abilitățile personale.
In contrast, nu este plăcut să fii în preajma cuiva predispus la laude personale, auto-aprecieri, obsesie personală sau a propriilor performanțe.
Aici am putea fi predispuși la dificultăți de relaționare.
Efectele unui nivel prea crescut al încrederii în sine:
Asta și pentru că dacă ai o încredere prea ridicată, ai putea să crezi că ești perfect și nimic nu trebuie schimbat/îmbunătățit.
Orbești în fața defectelor și a greșelilor comise.
Acest lucru acționează ca o barieră în calea maturizării și auto-îmbunătățirii și favorizează consecințe negative, nu doar pentru tine, ci și pentru cei apropiați ție.
De asemenea, îți este extrem de greu să faci față criticismului și mai degrabă iei totul prea personal, îl respingi.
Crezi că orice formă de criticism la adresa ta este fals.
Iar în schimbul protejării de sine, exagerezi imaginea de sine pozitivă recurgând la tot felul de raționalizări pentru aceste critici din partea celorlalți.
Un nivel crescut al încrederii în sine nu este in sine mai bun.
Narcisistii tind să aibă sentimente crescute cu privire la valoarea personală, însă și încrederea de sine pare de asemenea fragilă și instabilă.
Chiar și o insultă minoră poate să facă un narcisist să se simtă încredibil de „rănit”.
Increderea in sine fluctuează de la o zi la alta, de la o oră la alta.
Asemănător cu o zi în care părul pur și simplu nu îți stă bine, ne putem trezi simțindu-ne perfect în legătură cu noi înșine și în următoarea zi simțându-ne total nesiguri.
Deci, vedem această fluiditate crescută a încrederii în sine.
Fluctuează în sus și în jos continuu ca urmare a feedback-ului personal intern sau extern din partea mediului nostru.
Pe de altă parte, răspundem respingerii și eșecurilor prin a deveni autocritici.
Punem în evidență mai degrabă defectele și lipsurile personale, poreclindu-ne și efectiv atacându-ne atunci când deja suntem jos.
În plus, ne folosim și de justificări ale acestei atitudini.
De exemplu: „Merit asta!”; „Așa o să mă motivez să fiu mai bun/ă”; „Așa rămân modest/ă”, „Astfel nu voi fi dezamagit/ă”.
Ignorăm în felul acesta, perioadele infinite necesare de a ne repune pe picioare după un astfel de episod.
În scurt timp, intrăm în alt episod asemănător, menținându-ne într-un spațiu al lipsurilor și nemulțumirilor.
Și atunci când ne-a ieșit mai mult bine decât rău, și atunci când am fost mai degrabă lăudați decât criticați, ceva pare ca mereu lipsește.
Insă ceea ce lipsește este antrenamentul abilităților de a vedea situația și din alt punct de vedere.
În loc de: „Oamenii au spus că le-a plăcut prezentarea mea, dar nici nu s-a apropiat nivelului la care trebuia să fie. Nu pot să cred că nu a observat nimeni locurile în care am dat-o în bară. Sunt un impostor”.
La recunoașterea punctelor forte. De exemplu: “Wow, lor chiar le-a plăcut. Poate că nu a fost perfect, însă am depus un efort mare și am lucrat din greu pentru prezentare și am facut până la urmă o treabă bună.”
De ce să alegem autocompasiunea în schimbul încrederii în sine?
Autocompasiunea se centreaza asupra felului în care relaționăm cu noi înșine mai degrabă decât pe felul în care ne evaluăm sau ne percepem pe noi înșine.
A fi autocompasional, înseamnă că suntem blânzi și iertători cu noi înșine și evităm să fim critici sau rigizi.
Autocompasiunea ne poate conduce la o încredere în sine sănătoasă.
Limitările încrederii de sine crescute:
Încrederea în sine este o evaluare globală a valorii personale, adică te evaluezi dacă ești o persoană bună sau rea.
Încrederea în sine a fost privită ca un indicator important în psihologie, în ceea ce privește sănătatea mintală.
Încrederea în sine scăzută poate să rezulte în mai multe tulburări mintale, cum ar fi, depresie și anxietate.
Totuși, creșterea încrederii prin a ne simți mai speciali și mai buni decât ceilalți poate să devină problematic.
Atunci când ne impunem să ne simțim deasupra mediei, îi punem pe ceilalți sub medie.
Astfel ne simți mai bine în această comparație cu ceilalți. Comparațiile în sine de orice natură au această tendință, de a distorsiona calitatea interacțiunilor cu ceilalți și a prezenta deseori o parte mai puțin reală a sinelui.
Pe lângă acest lucru, o altă limitare a încrederii în sine este faptul că ne simțim bine în legătură cu propria persoană doar atunci când avem succes.
Așadar, imaginează-ți ce se întâmplă atunci când avem un eșec sau atunci când nu ne atingem standardele ideale.
Lucru inevitabil într-un proces continuu de creștere și dezvoltare personală.
Contrar încrederii în sine, auto-compasiunea nu se bazează pe evaluarile de sine.
Oamenii simt compasiune pentru sine deoarece noi cu toții merităm compasiune și înțelegere.
Iar asta nu pentru că deținem o anumită trăsătură sau trăsături dezirabile.
Asta înseamnă că prin autocompasiune nu ești dependent de sentimentul de a te simți mai bun decât ceilalți pentru a te simți bine în legătură cu tine.
Și nici faptul că devi mai puțin motivat să lucrezi la tine.
You’re imperfect, and you’re wired for struggle, but you are worthy of love and belonging.
Brené Brown
Dimpotrivă, auto-compasiunea poate aduce mai multa claritate de sine, deoarece eșecurile personale pot fi privite cu bunătate și deschidere, contrar păstrarii acestora ascunse.
Cele trei componente ale autocompasiunii descrise și cercetate de Kristine Neff:
Bunătatea este una dintre principalele caracteristici ale auto-compasiunii.
Aceasta include, de asemenea, mindfulness și împărtășirea experiențelor într-un spațiu comun (common humanity).
Ne recunoaștem punctele forte și slăbiciunile. Suntem capabili să relaționăm cu ele într-o formă mai echilibrată, într-o perspectivă mai lărgită, prin interconexiune. Împărtășirea experienței cu toți ceilalți fiind opusul autoizolării. Există o conexiune inerentă în autocompasiune.
Kristine Neff
Autocompasiunea este despre a recunoaște că fiecare dintre noi este imperfect într-o formă sau alta și că fiecare se confruntă cu greutăți în viață.
Aceste imperfecțiuni și confruntări fac parte din experiența vieții și este ceea ce diferențiază autocompasiunea de milă.
Deși, poate momentele diferă, însă durerea și suferința sunt resimțite de fiecare dintre noi.
Așadar, stima de sine este mai mult despre:”Sunt eu mai special/ă și mai bună decât ceilalți?” și „Unde mă aflu în comparație cu ceilalți?”.
În schimb, autocompasiunea este mai mult despre: „Această viață este dificilă pentru fiecare. Cu toții suntem imperfecți, dar recunosc și trăiesc conexiunea cu ceilalți prin imperfecțiunile mele”.
A treia componenta a autocompasiunii este mindfulnes.
Înseamnă să fii în momentul prezent prin a recunoaște, valida și accepta suferința personală și să înceri să dezvolți acest sentiment cu compasiune.
Deseori, suntem atât de autocritici prin dialogul pe care îl purtăm cu noi înșine în astfel de momente încât nici nu ne dăm seama de durerea încredibilă pe care ne-o cauzăm nouă înșine.
Mai mult, considerăm că avem nevoie de critică de sine pentru a ne motiva, însă cercetările arată contrariul.
Aceasta ne diminuează motivația, ne face să ne simțim amenințați și atacați.
Eliberăm mai mult cortizol (hormonul care este eliberat în situații de stres), și sistemul nostru de apărare “ luptă sau fugi” este activat.
Exemplu:
Aduceți-vă aminte, copil fiind, ce vă motiva mai mult, încurajarea unui profesor și accentul pe ceea ce vă ieșea bine? De exemplu: „Te descurci foarte bine în a rezolva aceste exerciții, ai o minte rapidă și apreciez efortul pe care îl depui zi de zi pentru a fi atent în clasă”.
Sau critica acestuia prin a evidenția greșelile și lipsa de cooperare? De exemplu: „Vezi aici, iar nu ai facut așa cum ti-am spus să faci, ești neatent. Ai face bine să nu mai tot faci greșeli, ții în urmă toată clasa”.
Efectele pe termen lung ale autocompasiunii în viața de zi cu zi, au fost bine cercetate și dovedite.
Acestea înclud reducerea depresie, creșterea stării de bine, satisfacție cu viața crescută și o mai bună sănătate fizică.
Dr. Kristine Neff, precizează că există o conexiune minte-corp. Atunci când te adresezi ție însuși într-o manieră blândă, conectată și focusată pe prezent, conștientă, aceasta reduce nivelurile de cortizol și crește variabilitatea ritmului cardiac. Fiziologic, te plasează într-o stare mai sănătoasă, care se traduce în sănătate fizică mai bună, astfel persoanele sunt mai motivate să cultive autocompasiune.