Capcana Ego-ului
Capcana Ego-ului Ego-ul face referire la identitatea noastră. Felul în care ne definim, ne exprimăm și ne percepem în lume. Dizolvarea Ego-ului este nerealistă, deoarece în esență, ego-ul nu este nici bun nici rău, însă poate fi periculos când devine egotism. Scopul acestui articol este de a scoate în evidență manifestările negative ale ego-ului. Acest aspect negativ al ego-ului vom numi și egotism. Ce este Ego-ul? Ego-ul este un concept sau un simbol care se referă la o parte construită de noi oamenii pe baza experințelor din trecut și pe baza modelarii mediului si a oamenilor din viața noastră. Mai specific, putem încadra în conceptul de ego, toate comportamentele pe care le-am învățat pentru supravietuirea noastră în această realitate sau dimensiune. Ego este un concept dificil de surprins în cuvinte, deoarece acesta rulează în profunzimile subconștientului uman și ia multe forme/măști de care nu suntem conștienți atunci când le purtăm. Eckhard Tolle, definește egoul ca nefiind altceva deacât identificarea cu forma. Forma gândurilor, forma fizică, forma emoțională. Unul din mecanismele prin care operează Ego-ul este identificarea. Cuvântul „identificare” este derivat din latinul idem, care înseamnă „acelaşi” şi facere, care înseamnă „a face”. Aşadar, atunci când mă identific cu ceva „fac să fie asemenea”. Asemenea cui? Asemenea mie. Investesc un sentiment de sine în lucrul respectiv, iar el ajunge să facă parte din „identitatea” mea. Unul dintre nivelurile de identificare cele mai elementare este cel cu lucrurile: jucăria mea lasă loc mai târziu maşinii mele, casei mele, hainelor mele şi aşa mai departe. Deși încerc să mă regăsesc în lucruri, dar nu reuşesc niciodată cu adevărat, aşa că sfârşesc prin a mă pierde în ele. Aceasta este soarta egotismului. Perspectiva lui Elan Watts asupra egoului constă în imaginea, ideea pe care o avem despre noi și cu care ne identificăm. Iar această imagine este construită în cea mai mare parte de lucrurile pe care ceilalți ne-au spus despre noi uitându-se la noi în oglinda propriei reflecții. Astfel, prietenii, familia și restul relațiilor sunt ocupați să-ți spună cine ești, care sunt rolurile tale în viață, constituind astfel persoana ta. Cuvantul „persoană” vine din Latinul [Persona]- însemnând cea prin care sunetul călătorește. Referindu-se original la masca purtată de actori în teatru dramei clasice. Deoarece acele măști aveau extensii megafonice la gură, astfel încât să proiecteze sunetul în sala de teatru. Astfel persona, persoana este o mască, un rol pe care îl joci. Fiind o caricatură asupra noastră, deoarece aceasta nu include lucrurile importante despre noi, în fapt, reprezintă o iluzie. Iar Ellan Wats, exprimă faptul că Observatorul, acea parte care ești tu este cea mai inaccesibilă parte dintre toate experiențele. Este complet misterioasă și ascunsă. Persistența Ego-ului este una încăpățânată, deși în tradițiile spirituale, precum Buddhism și Hinduism, se sugerează că prin recunoașterea impermanenței lui și a interdependenței tuturor lucrurilor putem transcende limitările Ego-ului și experimenta un sentiment de connexiune globală și compasiune. Cum recunoaștem Ego-ul? Recunoașterea ego-ului este primul pas în creșterea conștientizării asupra lui. La început este dificil în a dezvolta un ochi observator asupra lui, deoarece ești complet fuzionat cu el. Prin observarea structurilor sale, vei începe să-l recunoști în tine și în alții. Nu există om fără ego. Ceea ce diferă de la om la om este gradul de recunoaștere și integrare a ego-ului. Un grad crescut de recunoaștere îți oferă posibilitatea de a te dezidentifica de iluziile sale, care sunt prezente in 95% din timp și sunt responsabile de 99% din tulburările psihice și dezechilibrele emoționale. Printre multe structuri egotice, enumăr câteva caracteristici ale Ego-ului pentru a-l contura într-un tablou cât mai comprehensiv. Complexul de inferioritate îi aparține Ego-ului în totalitate. Atunci când ești fuzionat cu eu-ul tău, vei fi ușor declanșat în a te simți mic, nevaloros, inferior și în nevoie de atenție cronică și validare. Nevoia de competitivitate și comparațiile îi aparțin, de asemenea, ego-ului. Fiind o structură ce se hrănește cu separarea și individualismul–tot ceea ce cuprinde o minte egoică este dorința de a fi pe primele locuri, nu din dorința de masterizare intrinsecă, ci mai degrabă pentru a demonstra cât de special și important este. Ego-ul regăsește o satisfacție în conflicte și în suferință. Acesta este atras de emoții de frecvență joasă, ex. invidie, gelozie, vinovăție, lăcomie, ură, frică, disperare. Eul are o multitudine de atașamente, față de credințe, sloganuri, obiecte, oameni, titluri, bani, conveniențe, divertisment, mobilier, marturii sentimentale și amintiri ale tuturor celor mai de sus. Eul/mintea, prețuiește lucrurile temporare și trecătoare, deoarece acestea sunt apreciate ca fiind „speciale” și prin urmare sunt văzute ca o „sursă de fericire”) David R. Hawkins Toate formele de pierdere reprezintă o confruntare pentru Ego și pentru mecanismele sale de supraviețuire. Însă, noi știm că aspectele vieții omenești sunt efemere; prin urmare, agățarea de orice aspect al acesteia duce în cele din urmă la suferință și la pierdere. Eul trebuie să aibă tot ceea ce-și dorește, cu orice preț și va găsi multe scuze pentru a justifica acest lucru. El se debarasează de rațiune folosind o retorică inteligentă, plină de învinuiri și încriminări la adresa altora, pentru că trebuie să câștige cu orice preț, căci, în milioane de ani de evoluție, chiar ar fi murit dacă nu și-ar fi văzut dorințele și necesitățile satisfăcute. Eul are o memorie foarte lungă și milioane de ani de dezvoltare în spate, astfel scopul nu este de a-l elimina, deoarece acest lucru este imposibil. Mai degrabă de a fi conștient de prezența sa și de a prelua cârma asupra propriei vieți, făcând diferența între fals și adevăr, între instincte, impulsuri și inspirații. Dincolo de Ego Ego-ul poate fi redirecționat spre dezvoltarea de virtuți. Cu ajutorul virtuților, ego-ul dezvoltă o stimă de sine sănătoasă. Virtuțile te ajută să-ți păstrezi ego-ul ca prieten, mai degrabă decât manifestarea sa egotică. Când ego-ul este îndreptat către acțiuni pozitive/cu sens, tu deții controlul. Devine egotism/egoism atunci când ești controlat de ego. Nimic nu poate fi cu adevărat „posedat” sau „al meu”. Toate relațiile sunt temporare și arbitrare, inclusiv corpul